Mesajele mele puse in sticla si aruncate-n mare

Retraiesc vrand-nevrand disperarea acelor naufragiati care isi puneau toata speranta in mesajul pus intr-o sticla si aruncata in apa, in cine stie ce punct geografic al lumii.
Desi de mic copil ma fascina aceasta idee de a face sa-ti ajunga mesajul la distante si la persoane nebanuite, avantajul pe care il ofera acest ocean informational care este internetul, depaseste cu mult ceea ce eu, la primii mei pasi prin viata, asteptam.
Setea mea de a impartasi cu alti asemeni mie, painea pe care (si-atata cata) o am mi-o ostoieste cat de cat prezenta, in viata mea, a internetului.

Nordismul vs sudismul

Tot omul are opinii proprii si atunci, avandu-le si eu pe ale mele, nu vad de ce nu as incerca sa mi le fac cunoscute,  deschizandu-mi astfel usa catre cei "asemanatori in gandire, mie".

Una din opiniile mele se refera si la aceea ca "sudismul" si "nordismul" sunt doua concepte ce, desi se leaga in mod aproape . . . . . . fizico-instinctual cu ceea ce ar rezida din . . . pozitionamentul geografic (pe de o parte) sau cu ceea ce rezida din informatia despre Razboiul de Secesiune nord-american (pe de alta parte), mai are si o a treia cale, o a treia dar in fapt cea mai importanta cale, urmare a celor ce rezida din pozitionamentul fata de puncte geografice nu ale Pamantului, nu ale geografiei fizice ci ale unei geografii mentale ale Vietii.

Oamenii precum Basescu sau Udrea, sunt prototip al nordistului american

Oamenii precum Basescu sau Udrea, sunt prototip al nordistului american, al acelui caracter de om care nu are nevoie sa sclavageasca un altul sau sa fie sclavizat de un altul.
Acest tip de oameni este prototip al omului liber, este prototip al acelui om pentru care libertatea este libertate doar in conjugare cu conceptul "responsabilitate".
Batalia, skandenberg-ul dintre "nordisti" si "sudisti" este veche de cand Lumea si va dainui cat ea.
Pentru prima data in istoria lumii, "oamenii liberi" au reusit sa preia conducerea societatii si sa impuna drumul, in urma Razboiului de secesiune din Statelor Unite.
Instrumentele democratice au pus la loc de cinste mintea umana, incercandu-se din rasputeri eliminarea inutilelor si inumanelor varsari de sange si inlocuirea lor cu "respectarea regulii jocului".
Asezarea luptei intrun ring in care combatantii sa fie reprezentanti ai "fortei argumentului" si nu ai "argumentului fortei".
In aceasta "alergare de stafeta" care este "Viata", Basescu si-a parcurs cu cinste cele doua etape si ar fi pacat sa nu preia din mana lui stafeta un om asemeni lui, care cunoaste drumul de parcurs ca si el.
Nu ar fi un sfarsit de lume daca ar castiga din nou socialistii, dar ar fi o nedorita si paguboasa pierdere de timp. Din pacate, mare parte dintre cei sclavizati fac (vrand sau ne-vrand) jocul exact acelora care ii scufunda. Dar, asta e viata. Om trai si om vedea.

Viata este jocul de cea mai mare amplitudine

A nu se confunda "joc" cu "joaca".
Primul exista doar in con-jugare cu "regula" iar intre a doua si "regula" nu exista nici o legatura.
Viata este un joc, cu reguli stabilite de ea insasi, si de care nu vom vorbi acum.
Viata sociala (sau "viata social umana") este "jocul" cel mai amplu, cu reguli stabilite de mintea umana in delungul existentei acesteia (a mintii umane).
Toti (fara exceptie) suntem "jucatori", indiferent cum ne-am comporta.
Atata doar ca nu suntem toti capabili sa cuprindem, sa constientizam asta, si atunci, impotenta mentala duce pe unii la incercarea de a se situa ca arbitru, ca antrenor, ca spectator, ca "patron de club".
Viata este eterna.
Viata umana insa, nu este eterna.

Basescu si Udrea sunt jucatori

Equipo (wikipedia):Un equipo es un grupo de dos o más personas que interactúan, discuten y piensan de forma coordinada y cooperativa, unidas con un objetivo común. Un grupo en sí mismo no necesariamente constituye un equipo.

Cum nu am gasit corespondenta in romana pentru conceptul "echipa" am sa traduc eu ceea ce in varianta spaniola este definit in wikipedia: Echipa - O echipa este un grup de doua sau mai multe persoane care interactiveaza, trateaza si gandesc de forma coordonata, unite inspre atingerea unui obiectiv comun. Un "grup" nu constituie volens-nolens o echipa (nu orice "grup" da constituire conceptului "echipa") 


Desi afirmatia lui Basescu a fost luata in deradere si s-a tot batut moneda pe ea, cu scopul devalorizarii acestui adevar (devalorizare chiar obtinuta), vin eu acum, ("dezgropand mortii"), si reinvii, ceea ce nu trebuia sa moara.
Sunt eu (si nu numai eu, dar fac vorbire de mine), de caracter apropiat (pana la identic) cu caracterul oamenilor precum Basescu sau Udrea si, in cazul asemanarilor de caracter, cand vorbeste unul este ca si cand ar vorbi oricare dintre acei "asemanatori".
Daca spusele mele nu sunt corect-identice cu ale celor doi, ele vor fi infirmate pe mai departe prin chiar cuvinte ce va rosti oricare dintre ei.
Consider deci ca asa cum . . . consider ca oricare dintre cei doi vorbesc, emit cuvinte pe care le-as emite chiar eu (sau superioare a ce as emite eu) si atunci cand vorbesc eu (ca in acest text) spun ceea ce ei insisi ar spune (in esenta), chiar daca cuvintele nu ar fi aceleasi.
Deci:
Pentru mine "presedintele" nu reprezinta un sef caruia eu sa ii fiu subaltern. Si nici vreun functionar caruia sa ii fiu "beneficiar" si prin asta sa imi fie subordonat mie. Pentru mine "presedintele" este intruchipare a ceea ce in fotbalul pre-clasic (cand spun "clasic" ma  refer la ceea ce este, in materie de fotbal, "clasic" azi) reprezenta "capitanul de echipa". Pentru mine, presedintele si tot ceea ce este intre el si mine (considerand ca presedintele este primul din rand, din aliniere, ca la sport, iar eu ultimul), ii consider a-mi fi nimic altceva decat "colegi".
"Viata" este cea mai grozava dintre munci, depasind (sau cel putin insumandu-le) in grozavia ei toate cele douasprezece figuratie munci ale lui Hercule si fiecare dintre noi (fiintele umane) suntem cate un alt Hercule. Desi in diferitele planuri ale vietii sociale, ale vietii umane, suntem "competitori", "a fin y al cabo" suntem colegi. Suntem "colegi de munca" in cadrul aceste grozavii de munca care, repet, este Viata.
In cadrul acestui "joc" (orice activitate logica umana este un "joc") eu nu simt nevoia ca cel pe care mi-l aleg drept "capitan de echipa", drept "coordonator de joc" sa joace (sau sa intentioneze asta) rol arbitru, de antrenor, de spectator sau de orice altceva decat aceea de "jucator", de "participant in calitate de coleg". 
Aceia care regasesc in cuvintele mele propriile lor cuvinte mi le or intelege, iar daca le vor intelege ii va ajuta asta sa isi reconsidere pozitia in cazul in care punctul lor de vedere era un altul, iar asta ne-ar ajuta sa ne asezam pe o orbita comuna (singura conditie, sau "conditia nolens-volens" pentru a fi colegi, pentru ca enuntul cuvantului "colegi" sa fie plina si nu . . . lipsita, de sens).
Cine simte nevoia colegialitatii, cine cultiva colegialitatea, sa-si aleaga drept coordonator de joc pe urmatorii 5 ani pe colega mea, pe colega noastra, pe colega voastra, Elena Udrea.
Sansa de a avea de ales un asemenea om, nu o avem in fiecare zi.

Regulamentul de joc si saritura la cap.

Din punctul meu de vedere relatiile sociale umane reprezinta (si asa si trebuie) un joc bazat pe un set de reguli, un joc asemanator cu sahul dar la o ala scara.
Ca si in cazul sahului, nu poti schimba regulile jocului nici atunci cand situatia iti este favorabila si nici atunci cand iti este nefavorabila.
Mie, daca o perssoana juridica (seful meu, spre exemplu) imi da "sah", nu-i pot raspunde (si eu fiind in relatia cu el tot "persoana juridica") decat in baza unui contraargument juridic.
Daca nu am contraargumentul juridic necesar, raman pur si simplu mut (mutand regele afara din sah, in vreuna din casutele la care pot avea cu regele, in acel moment, acces).
Spun asta pentru ca in acest domeniu al meu de activitate, am ramas in multe randuri (cum se spune) fara cuvinte, (adica fara argumente valabile juridic), si am ramas fara din simplul motiv ca la multe argumente juridice ale domeniului nu exista si contraargumentele necesare.
In asa situatie esti asemeni unuia care, intr-o partida de sah joaca . . . fara nici una din cele 16 piese impotriva unui adversar care are celalte 16 piese pe tabla. El muta si tu . . . dai sa muti.

"Regulamentul de joc" existent pentru "jocul social" numit "transport rutier" este (din punctul meu de vedere si pana la "proba contrarie") un regulament impar. Paritatea trebuie sa fie definitia suprema in orice regulament de joc. Adica, ca si in aritmetica simpla daca 2 + 2 = 4 avem si 4 - 2 = 2 ca proba a verificarii acestui adevar.
Orice nu rezista "probei" intra in aria a ceea ce inseamna "in - just".
Iar acest Regulament are atatea "in-just"-itii in el incat acestea ii confera intregimii lui calificativul de "in-just".

va urma  

La inceput a fost . . . strungarul.

Urcand pe treptele scolii, propriile-ti performante (sau contra-performante) te conduc prin galeriile vietii precum il conducea Inchizitia pe Pardaillan prin tunelurile Sevilliei, nelasandu-ti deschis drumul decat inspre "inainte".
Din ce am putut sa obtin ca rezultate nu am reusit sa obtin din partea societatii o alta "recunoastere sociala" decat aceea de a exercita meseria de "strungar".
Atat am putut, atat am facut.
E si strungaria asta o arta pe care daca nu ai mana, nu o poti face.
Am lucrat vreo 6 luni si am primit ordin de incorporare. Am plecat la armata.
Asta a durat un an si vreo opt luni (societatea furandu-mi si mie, ca atator altora, doua luni din viata, obligandu-ma sa muncesc gratuit la culesul porumburilor in loc sa plateasca culegatori pentru asta) si m-am reintors la strungaria mea, dar si cu o noua calificare, dobandita in armata, cea de sofer BCE.

Nimeni nu-i perfect. Nici eu.

Nu pretind ca eu sunt perfect  ci, asa cum este (sau ar trebui sa fie) orice lucru . . . perfectibil.
Nu sunt in ceea ce fac, eficace (spornic la treaba) dar consider ca sunt extrem de eficient, iar asta nu poate fi extrem de vizibil ca prima. Cine intelege diferenta dintre "eficacitate" si "eficienta" poate face diferenta, cine nu, poate face analogie intre a face naveta, ca persoana, cu un Matiz sau cu un Hammer. Cu amandoua obtii acelasi lucru (transladarea ta) dar cu alte costuri.
Am inceput sa lucrez ca sofer in 1980.
Dar, nu am avut norocul (asa cum tanjeam) sa incep a lucra ca "sofer plin" ci mai degraba, ceva relationat cu soferia.
Desi pe hartie apaream angajat ca "sofer", in realitatea de zi cu zi activitatea de conducere cuprindea un foarte mic procentaj din durata unei zile de munca. Asta, pentru ca vehicolul pe care gasisem liber acel "post de lucru" pe care il poate ocupa doar o persoana care se afla in posesia unui permis corespunzator acelui post, nu era un vehicol obisnuit ci o autospeciala, o asa denumita auto - foreza.
Spre norocul meu, mi-au ramas cateva fotografii, din acele vremuri cand aparatul de fotografiat nu era un obiect atat de banal cum este azi, ci . . . o raritate, si astfel din ele aleg si urc una in pagina acestui blog.